Televiziunea publică norvegiană a difuzat, noaptea trecută, un program de 12 ore în care s-au arătat imagini cu un foc arzând în șemineu, însoțite de comentariile unor specialiști în făcut focul, fragmentate, ocazional, de segmente de poezie și muzică, conform www.jurnalul.ro.
Tema discuțiilor cu specialiștii a fost tăierea și stivuirea lemnelor, precum și importanța focului în cultura norvegiană.
Televiziunea publică a venit cu această idee după ce o carte despre lemnele de foc scrisă de Lars Mytting a devenit best-seller în Norvegia, vânzându-se în peste 130.000 de copii. Norvegia are doar
Televiziunea publică norvegiană a difuzat, noaptea trecută, un program de 12 ore în care s-au arătat imagini cu un foc arzând în șemineu, însoțite de comentariile unor specialiști în făcut focul, fragmentate, ocazional, de segmente de poezie și muzică, conform www.jurnalul.ro. Tema discuțiilor cu specialiștii a fost tăierea și stivuirea lemnelor, precum și importanța focului în cultura norvegiană. Televiziunea publică a venit cu această idee după ce o carte despre lemnele de foc scrisă de Lars Mytting a devenit best-seller în Norvegia, vânzându-se în peste 130.000 de copii. Norvegia are doar 5 milioane de locuitori. "Norvegienii au o relație spirituală cu focul. Focul este motivul pentru care am putut trăi aici, altfel am fi înghețat", a declarat Rune Moeklebust, producătorul emisiunii. Emisiunile maraton despre astfel de subiecte nu sunt o noutate pentru televiziunea publică norvegiană și s-au dovedit a fi foarte bine receptate de public. În 2011, o transmisie live de 134 de ore în care a fost filmat un vapor pornind dintr-un port norvegian și ajungând în Marea Arctică a făcut audiențe record pentru această țară. La un moment dat 600.000 de oameni se uitau simultan la acest program. În total 3,2 milioane de telespectatori (60% din populație) au urmărit măcar o parte din show. Un alt program de răsunet, în Norgegia, a fost transmiterea în direct a unei călătorii de opt ore cu trenul, între orașele Oslo și Bergen. Emisiunea a fost atât de apreciată, încât televiziunea a dat emisiunea în reluare la cererea publicului.