CULTURE· 2 min citire

Acces gratuit la proiecțiile în aer liber din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest 2020

Les Films de Cannes à Bucarest 2020

Les Films de Cannes à Bucarest 2020

Scris de Andreea Damian Publicat: 21 oct. 2020, 08:10

Accesul la proiecțiile în aer liber din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest 2020 va fi gratuit, au anunțat marți organizatorii. Este vorba despre proiecțiile din Grădina Verona și de pe taresa Muzeului de Artă Recentă.

Purtarea măștii va fi obligatorie pe toată durata proiecțiilor, care vor începe la ora 19:00 în ambele spații.

La Verona va fi proiectat câte un film în fiecare seară, între producții numărându-se „True Mothers”, de Naomi Kawase, „La Vérité”, de Hirokazu Koreeda, „Été 85”, de François Ozon, și „Malmkrog”, de Cristi Puiu.

Programul complet de la Cărturești Verona:

Vineri, 23 octombrie – „True Mothers”, de Naomi Kawase
Sâmbătă, 24 octombrie – „Le discours”, de Laurent Tirard
Duminică, 25 octombrie – „Still the Water”, de Naomi Kawase
Luni, 26 octombrie – „La Vérité”, de Hirokazu Koreeda
Marți, 27 octombrie – „Été 85”, de François Ozon
Miercuri, 28 octombrie – „Mandibules”, de Quentin Dupieux
Joi, 29 octombrie – „Sweat”, de Magnus Von Horn
Vineri, 30 octombrie – „Sweet Bean”, de Naomi Kawase
Sâmbătă, 31 octombrie – „Malmkrog”, de Cristi Puiu
Duminică, 1 noiembrie – „Another Round”, de Thomas Vinterberg

Proiecțiile de pe terasa din curtea Muzeului de Artă Recentă (MARe) sunt programate:

Vineri, 23 octombrie – „Another Round”, de Thomas Vinterberg
Sâmbătă, 24 octombrie – „Été 85”, de François Ozon
Duminică, 25 octombrie – „Le discours”, de Laurent Tirard

Participanții la proiecții vor primi cadou câte un bilet de vizitare al muzeului, valabil până la finalul anului 2020.

Întregul program al proiecțiilor drive-in și outdoor poate fi găsit pe filmedefestival.ro și pe paginile de Facebook și Instagram ale festivalului.

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News