Squishy, jucăria antistres foarte drăgălașă, a cucerit repede și copiii din România. Squishy mai este cunoscută și drept kawaii squishy, care înseamnă „drăguț” în limba japoneză. Aceste jucării antistres pot lua diferite forme - de la animale, cutiuțe de lapte, gogoși, prăjituri, fructe sau legume – ceea ce le face extrem de atrăgătoare pentru copii.
Squishy este făcut dintr-o spumă cauciucată specială care se strânge ușor în mână ca, imediat, să își recapete forma originală. Majoritatea acestor jucării sunt făcute din poliuretan, un material sintetic, inventat în 1937 de neamțul Otto Bayer și care a fost folosit în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru a acoperi avioanele. Prin modificarea chimică calitativă și cantitativă a componenților ce alcătuiesc poliuretanul se pot obține materii prime pentru nenumărate produse cum ar fi: vopsele, fibre, produse ambalare, garnituri, prezervative, componente de automobile, în industria de construcții, mobilier și multe alte aplicații, chiar și în medicină.
Deși jucăria este distractivă și induce repede o stare de relaxare, un studiu recent a constatat că Squishy conține niveluri ridicate de substanțe nocive, care cauzează cancer și alte afecțiuni grave. Îngrijorată din cauza parfumului puternic cu care sunt infuzate jucăriile, Agenția daneză pentru Protecția Mediului a efectuat teste pe 12 squishies și a constatat că fiecare dintre acestea conținea substanțe chimice care pot afecta ficatul și cauzează probleme de respirație, fertilitate dar și iritarea ochilor. Concentrația ridicată de substanțe chimice precum dimetilformamida, stirenul și toluenul poate duce la probleme de sănătate pe termen scurt și lung. După ce Agenția a publicat rezultatele studiului, guvernul danez a interzis comercializarea acestor jucării.
Alte state nu sunt însă la fel de îngrijorate. Conform Agenției de protecție a mediului din SUA, expunerea pe termen lung la poliuretan poate cauza diverse afecțiuni, inclusiv astm și cancer. Cu toate acestea, cantitatea de material toxic eliberată de formele de spumă solidă care se găsește în jucăriile squishy este foarte mică. Jucăriile Squishy sunt extrem de periculoase mai ales pentru copiii mici care obișnuiesc să bage diverse lucruri în gură.