August pare să fie o lună plină de iubire, căci iată că un nou cuplu de la noi este gata să se căsătorească. Este vorba de Cătălina Ponor, multiplă campioană la gimnastică, care a anunțat că se va căsători cu regizorul și cascadorul Bogdan Jianu, care i-a oferit inelul de logodnă.
Gimnasta a publicat pe rețelele de socializare o imagine cu inelul de logodnă și următorul text scris în engleză. „Astăzi am avut cea mai tare surpriză din viața mea. Am spus DA bărbatului cu care vreau să-mi petrec toată viața. Te iubesc, Bogdan Jianu!”, a scris Cătălina Ponor într-un mesaj publicat pe instagram. Cei doi formează un cuplu de ceva timp, însă abia de câteva luni au recunoscut că sunt împreună, după ce amândoi au avut relații destul de lungi. Cătălina Ponor (32 de ani) și Bogdan Jianu (50) sunt într-o relație
inel catalina ponor oferit de nogdan joanu
din 2018 și au vorbit pentru prima dată despre ea la începutul acestui an, când viitorul soț al campioanei a afirmat că se cunosc din 2006. „Cătălina și Bogdan au o relație frumoasă, au în comun iubirea pentru animale, pentru câini și cai. Bogdan îl interpretează de 7 ani pe Vlad Țepeș în filmele sale, iar gimnasta a fost prezentă de multe ori la reprezentațiile lui. Tot el a fost cel care i-a predat primele lecții de echitație.