Interpretul hitului "Tornero" cu care a participat la Eurovision, a scăpat de faliment că prin urechile acului. Și asta pentru că Mihai Trăistariu a avut norocul să schimbe un teren cu șase garsoniere și un apartament pe care le-a închiriat turiștilor veniți la mare la soare. "Anul trecut am făcut schimb cu un teren, aveam unul la malul mării și am schimbat acest teren după ce m-a sunat un dezvoltator de blocuri și mi-a zis: Nu vrei să-mi dai mie terenul și să-ți dau șapte apartamente? Și uite așa m-am procopsit cu un apartament cu două camere și șase garsoniere. Toate-s la malul mării în Mamaia Nord, și vara asta e primul an când le-am dat spre închiriere. Prețurile au variat între 200 și 350 de lei pe noapte.
mihai traistariu
Sunt foarte încântat, mai ales că m-a salvat în perioada asta de pandemie când concertele au fost reduse. Am investit destul de mult, două luni mi-a luat să le bibilesc să arate ca lumea. Am făcut un împrumut la bancă de 200.000 de euro. Dar merită, până la urmă banii se scot în timp și o să însemne ceva. Trăiesc din ele ușor. Aș putea lejer să mă las de cântat să trăiesc din apartamente, dar nu intenționez asta în nici un caz.
mihai-traistasriu-si-chiriasii
Văd că funcționează, cel puțin vara asta chiar am dat lovitura. Apartamentul era pentru mine, nu trebuia să fie pentru închiriat, l-am mobilat mai de lux, avea amenajări speciale și pentru pisici, pentru că eu unde stau în oraș am pisici. Voiam să mă mut cu pisicile acolo, dar până la urmă l-am dat pentru închiriere pentru că era cererea mare. Foarte mulți căutau cu două camere", a povestit Mihai Traistariu.