Într-un podcast la care a participat recent, Adrian Mutu a vorbit despre cum își recompensează fiul. Tiago trebuie să respecte mai multe reguli, una dintre ele fiind să își facă patul în fiecare dimineață.
Mutu este liber de contract de câteva luni, în această perioadă participând la mai multe podcasturi în care a venit cu dezvăluiri legate de carieră, dar și de viața personală.
Mutu are 4 copii din 3 relații diferite, cel mai mic având în prezent 9 ani. Tiago este rodul iubirii dintre fostul fotbalist și actuala soție, Sandra. Fostul jucător a explicat cum vede bullyingul, dar și cum îi explică fiului său cel mic ce înseamnă educația financiară.
„El primește 20 de lei pe săptămână pentru asta. Deci are 80 de lei pe lună, între care 40 de lei mi-i dă mie, ca investiție, și după 3 luni îi dau dublu. Și 20 de lei își ia el ce vrea. Ăia 40 de lei (n.r. – investiți) îi pun de o parte și în trei luni îi dau 120 de lei. Da, ideea de a investi undeva. El gândește, cred că are vreo 4.000-5.000 de lei până acum. Serios. Chiar îi are fizic, pentru că mă și controlează. Și, uite, când își dorește ceva, ajunge și ia bani din investiția făcută. E o educație financiară pe care încerc să i-o induc”, a completat fostul fotbalist român.
Întrebat dacă băiatul muncește pentru a-și atinge obiectivele, fostul sportiv a subliniat că are două joburi în familia sa. În primul rând, școala este pe primul loc, nelipsind niciodată de la ore. Totodată, Mutu își motivează fiul să învețe constant și să ia note bune.
Totodată, în fiecare săptămână fiul cel mic al lui Mutu ia lecții de scriere în engleză și este apoi verificat de mama sa.
„Ținem la școală, pentru că trebuie să fie un băiat care vorbește bine sau cel pulțin cât mai bine gramatical, corect, în limba română. Să știe să vorbească o limbă străină, să se descurce… Asta e foarte important. Ăsta e primul job al lui. Al doilea job e că trebuie să își facă patul în fiecare dimineață. Pentru asta, el primește niște bani. (n.r. – Serios?) Da. Se trezește dimineața și își face patul. Aici e supervizat de femeia pe care noi o avem în casă. Și ea e chiar sinceră cu noi, nu…Trebuie să își aranjeze perna și pătura să o pună pe pat. El doarme mereu doar cu o pătură, că e călduros ca mine. Trebuie să facă asta, are regulile pe ușă la el”, a spus Adrian Mutu, la Bârfe cu stil.