Pierderea în greutate ar putea fi influențată nu doar de alimentație și stilul de viață, ci și de modificări biologice care persistă în organism după apariția obezității. Un studiu publicat în revista Science Translational Medicine indică faptul că celulele imunitare din țesutul adipos ar putea păstra o formă de „memorie” a obezității, ceea ce ar putea contribui la dificultatea de a pierde grăsimea și de a menține rezultatele obținute.
Cercetarea s-a concentrat asupra macrofagelor, celule ale sistemului imunitar care se află în țesutul adipos și care au, printre alte roluri, funcția de a îndepărta celulele moarte. Obezitatea pare să modifice modul în care aceste celule procesează informația genetică, iar o parte dintre schimbări continuă chiar și după scăderea în greutate.
Ce se întâmplă în celulele imunitare după apariția obezității
Macrofagele contribuie la menținerea funcționării normale a țesutului adipos prin eliminarea celulelor moarte. Cercetătorii au descoperit că obezitatea poate afecta modul în care aceste celule procesează informația genetică, iar unele dintre modificări nu dispar imediat după slăbire, scrie Science Alert.
Aceste schimbări persistente au fost descrise de autori drept o posibilă „memorie” biologică a obezității. Potrivit cercetării, fenomenul ar putea explica, cel puțin parțial, de ce organismului îi poate fi dificil să continue să piardă grăsime după ce greutatea a început să scadă.
Pentru a analiza mecanismul, cercetătorii au realizat experimente pe șoareci. Animalele au primit timp de 12 săptămâni o dietă bogată în grăsimi, perioadă în care au devenit obeze. Ulterior, dieta lor a fost schimbată pentru șase săptămâni cu una săracă în grăsimi.
Proteina CWC22, legată de cât de mult au slăbit șoarecii
Cercetătorii au observat că animalele care au pierdut cea mai puțină greutate aveau un nivel mai redus al proteinei CWC22 în nucleul macrofagelor din țesutul adipos.
CWC22 are un rol în procesarea ARN-ului mesager, molecula care transportă instrucțiunile genetice necesare pentru producerea proteinelor. Înainte ca aceste instrucțiuni să fie utilizate de celulă, anumite fragmente ale ARN-ului sunt selectate și combinate printr-un proces numit splicing alternativ.
Prin acest mecanism, o singură genă poate contribui la producerea mai multor variante de proteine. Dacă procesarea ARN-ului este perturbată, celula poate produce proteine diferite sau poate pierde anumite funcții normale.
Analiza cercetătorilor a arătat că 51,9% dintre genele a căror procesare fusese modificată de obezitate continuau să fie afectate și după pierderea în greutate. Aproximativ un sfert dintre aceste modificări persistente au fost asociate cu proteina CWC22.
Cum poate fi afectată eliminarea celulelor moarte
Reducerea nivelului de CWC22 a determinat o eroare în procesarea genei Scarb1. Ca urmare, macrofagele nu au mai reușit să păstreze suficienți receptori funcționali la suprafața lor.
Acești receptori sunt necesari pentru eferocitoză, procesul prin care macrofagele recunosc și elimină celulele moarte. Atunci când mecanismul a fost afectat, mai multe celule moarte s-au acumulat în țesutul adipos.
Modificarea funcției macrofagelor a avut și un alt efect. Celulele imunitare au eliberat o cantitate mai mică de inozină, o substanță care poate transmite celulelor adipoase semnalul necesar pentru descompunerea grăsimii depozitate.
Scăderea nivelului de inozină a fost asociată cu încetinirea lipolizei, procesul prin care grăsimile stocate sunt descompuse pentru a putea fi utilizate de organism.
Ce legătură există între obezitate și pierderea grăsimii
Rezultatele experimentelor conturează un mecanism în mai multe etape. Obezitatea a modificat procesarea ARN-ului în macrofage, aceste celule și-au redus capacitatea de a elimina celulele moarte, iar semnalele care favorizează descompunerea grăsimilor au devenit mai slabe.
Cercetătorii au încercat apoi să corecteze experimental o parte a mecanismului. Ei au utilizat un oligonucleotid antisens, o secvență sintetică concepută pentru a modifica modul în care este procesat ARN-ul genei Scarb1.
Intervenția a dus la restabilirea receptorilor de la nivelul macrofagelor, a procesului de eliminare a celulelor moarte și a disponibilității inozinei. În cazul șoarecilor modificați genetic, pierderea de grăsime a fost reluată.
Rezultatul indică existența unei posibile ținte pentru dezvoltarea unor tratamente viitoare. Cercetarea nu arată însă că există deja o terapie capabilă să șteargă „memoria” obezității la oameni.
Experimentele nu au fost testate pe pacienți
O limitare importantă a cercetării este faptul că experimentele prin care mecanismul a fost modificat și pierderea grăsimii a fost îmbunătățită au fost efectuate pe șoareci.
Până în prezent, nu au fost realizate studii clinice care să demonstreze eficiența sau siguranța unei asemenea intervenții la pacienți. Prin urmare, rezultatele nu pot fi folosite pentru a afirma că mecanismul descoperit poate fi tratat în același mod la oameni.
Cercetătorii au analizat totuși și probe de țesut adipos provenite de la persoane slabe și de la persoane cu obezitate. În macrofagele persoanelor slabe, proteina CWC22 era localizată în principal în nucleul celulelor. În probele provenite de la persoanele cu obezitate, prezența sa în nucleu era mai redusă.
Observația indică posibilitatea ca un mecanism asemănător să existe și la oameni. Ea nu demonstrează însă că reducerea proteinei CWC22 este cauza dificultății de a pierde în greutate.
Specialiștii atrag atenția asupra limitelor studiului
Amélie Bonnefond, specialistă în genetica obezității care nu a participat la cercetare, consideră că experimentele efectuate pe șoareci aduc dovezi mecanistice noi și convingătoare.
Ea a subliniat însă că analiza țesutului uman reprezintă o limitare importantă. Rezultatele obținute în această parte a cercetării sunt în principal corelaționale și nu au ținut suficient cont de factori precum vârsta și sexul participanților.
La rândul său, Ferdinand von Meyenn, specialist în nutriție și epigenetică metabolică, a atras atenția că studiul nu poate stabili cât timp ar putea persista aceste modificări la oameni.
Transformarea acestei descoperiri într-un tratament rămâne, prin urmare, la o distanță considerabilă. Cercetarea nu demonstrează nici că toate dificultățile asociate pierderii în greutate sunt provocate de macrofage.
Greutatea corporală este influențată de numeroși factori, iar studiul a analizat un singur mecanism posibil. Rezultatele susțin însă ipoteza că organismul poate păstra anumite adaptări biologice produse de obezitate chiar și după schimbarea alimentației și reducerea greutății.
