FASHION· 2 min citire

Met Gala 2027: A fost anunțată o nouă temă a expoziției după controversa cu John Galliano

Met Gala

Met Gala

Scris de Andreea Damian Publicat: 6 nov. 2026, 09:33

Metropolitan Museum of Art tocmai a dezvăluit conceptul expoziției Costume Institute de anul viitor, iar alegerea este una surprinzătoare, mai ales în contextul controversei John Galliano.

Metropolitan Museum of Art din New York a anunțat tema expoziției Costume Institute din 2027, care va fi inaugurată cu ocazia Met Gala, iar de această dată atenția se îndreaptă către hainele pe care le purtăm în fiecare zi.

Intitulată „extraORDINARY: Fashion and the Poetics of the Everyday” (Extraordinarul: Moda și poezia vieții cotidiene), expoziția își propune să exploreze felul în care designerii transformă cele mai obișnuite piese vestimentare în creații spectaculoase. De la tricouri albe și jeanși până la jachete matlasate, plastic sau hârtie, obiectele aparent banale vor fi reinterpretate prin prisma designului experimental și a tehnicilor couture.

Practic, după ani în care Met Gala a fost asociată cu opulența, teatralitatea și ținutele imposibil de ignorat, expoziția din 2027 propune o schimbare de perspectivă: ce se întâmplă atunci când moda transformă obișnuitul în extraordinar?

Proiectul va fi structurat în jurul a două direcții principale. Familiar Forms va explora reinterpretarea pieselor clasice din garderobă, precum cămășile albe, trench-urile și tricourile, în timp ce Common Matter va aduce în prim-plan creații realizate din materiale neconvenționale, de la hârtie și plastic până la aluminiu și obiecte reutilizate.

Dincolo de dimensiunea estetică, expoziția ridică întrebări despre consum, valoare și relația emoțională pe care o dezvoltăm cu hainele noastre. Andrew Bolton, curatorul Costume Institute, a explicat că obiectele vestimentare cotidiene pot acumula semnificații extraordinare prin simplul fapt că le purtăm, le asociem cu amintiri și, uneori, refuzăm să renunțăm la ele.

Anunțul vine însă într-un context delicat. Inițial, pentru expoziția din 2027 toate publicațiile titrau: „John Galliano primește prima mare retrospectivă la The Met”.

Intitulat „John Galliano: Horizons”, proiectul a fost anulat la sfârșitul lunii august, după reacțiile negative provocate de declarațiile antisemite și rasiste făcute de designer în trecut.

Decizia a venit în urma discuțiilor dintre Galliano și reprezentanții muzeului, pe fondul presiunilor publice. Controversa a fost amplificată și de faptul că Met Gala 2027 coincide cu Ziua Comemorării Holocaustului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News