Cine n-are bătrâni, să-i cumpere. Sau măcar să le cumpere proiectele. Asta a făcut și Teatrul Metropolis, găzduind, pe 27 iunie, premiera noului spectacol regizat de veșnic tânărul Radu Beligan (90+ și încă numărăm), Jubileul, de Jean Marie Chevret și Michele Ressi, un spectacol cu Maia Morgenstern și, preț de câteva replici, Victoria Dicu. Pornind de la un text cu oarecare tentă bulevardieră - o actriță bătrână și expirată reușește, după zeci de intrigi și sforării, să fie invitată la un show de televiziune - Beligan vine cu toate creează un adevărat tablou, satiric fără tendențiozitate și
Cine n-are bătrâni, să-i cumpere. Sau măcar să le cumpere proiectele. Asta a făcut și Teatrul Metropolis, găzduind, pe 27 iunie, premiera noului spectacol regizat de veșnic tânărul Radu Beligan (90+ și încă numărăm), Jubileul, de Jean Marie Chevret și Michele Ressi, un spectacol cu Maia Morgenstern și, preț de câteva replici, Victoria Dicu.
Pornind de la un text cu tentă bulevardieră - o actriță bătrână și expirată reușește, după zeci de intrigi și sforării, să fie invitată la un show de televiziune - Beligan completează cu substanță situațiile comice și creează un adevărat tablou, satiric fără tendențiozitate și poetic fără patetism, al vârstei a treia. Am zis fără patetism? Da. Maia, în regia lui Beligan, joacă numai în nuanțe pastelate, care o prind incredibil de bine.
Și nu mă refer la nuanțele vestimentației.
Jocul dictat de Radu Beligan merge pe linia celui din spectacolul său precedent, Egoistul: subtilitate și sobrietate. Adevărurile dureroase ale vârstei nu sunt zbierate cu spume la gură, ci mărturisite în șoaptă, situațiile comice - diva anacronică incapabilă să mânuiască telecomanda unui rulou metalic rămâne blocată pe terasă și-și ratează mult-așteptatul show de relansare, precum și invitația de împăcare de la bărbatul vieții ei - sunt jucate fără urmă de cabotinărie - ceea ce, automat, slujește la accentuarea umorului de situație. Paradoxal, deși regizorul este unul dintre cei mai în vârstă artiști ai teatrului românesc, jocul e de o contemporaneitate izbitoare, tributară lui "now and here".
Pe aici nu se trece.
Singurătatea forțată duce, automat, la o reevaluare a priorităților și la o reîntoarcere la sine. Frivolitatea de suprafață, alura mondenă sunt date la o parte și lasă loc umanității. Care, evident, este infinit mai captivantă și mai interesant de urmărit. Cu toate problemele inevitabile: nevoi fizice apărute inerent și soluționate creativ, robotul telefonului care, de la un punct încolo, încetează să înregistreze mesaje, vecini care spionează viața sexuală a altora, dar sunt indiferenți când aud alarma răsunând, durerea de oase cauzată de dormitul în condiții improprii.
Rezultă un spectacol de mare vulnerabilitate și rafinament despre o vârstă vulnerabilă și rafinată prin excelență. Dovada că un om nu e niciodată prea bătrân pentru a spune povești, atâta timp cât își menține sensibilitatea vie.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News
